RSS

Arhive zilnice: 26 februarie 2015

A fi protestatar e-n trend

„Ne-am adunat o sută-n piaţă

Să protestăm că nu e viaţă.”

Aceasta-i situația actuală la Chișinău. Că este vorba de mame cu odraslele lor în brațe, copii sau vârstnici, toți ies la proteste. Se scandează și se strigă puternic și cu îndrăzneală.

Cu gândul că autoritățile vor fi receptive, le vor auzi glasurile, zeci de mame au protestat și au cerut să li se asigure minimul necesar de existență. Majorarea prețurilor la alimente, medicamente, au adus unele familii la disperare, ținând cont de situația dificilă prin care trece Republica Moldova în momentul de faţă. Mamele au cerut mărirea indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor sub vârsta de trei ani, mărirea cumulului de medicamente care se eliberează copiilor sub cinci ani. În afara de aceasta, au protestat și pentru stabilizarea valutei naționale și o coaliție cu adevărat pro-europeană.

Cu adevărat „impresionant” a fost și protestul socialiștilor în fața sediului Primăriei municipiului Chişinău. Deputați, membri și adepți ai Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM), au scandat în legătură cu majorarea tarifelor, cerând, astfel, și demisia primarului general, Dorin Chirtoacă. Cu nerușinare au învinovățit pe cei din primărie pentru „parcuri defrişate, fărădelegi în gospodăria comunală”. Acum, întrebarea este următoare: de ce nu scandează pentru zecile de proiecte realizate cu brio de către primarul Chirtoacă? De ce nu păstrează ceea ce li se oferă și mai mult, de ce nu cooperează pentru un viitor mai bun? Ei cunosc doar „procesul”! De distrugere. S-au obișnuit și cu para mălăiață în gura lui Nătăfleață!

Nemulțumirea societății civile a ajuns departe. Atât de departe, încât protestul de duminică, din parcul Catedralei, a fost organizat pe una dintre rețelele de socializare (Facebook). Oamenii receptivi și cu dărnicia like-urilor, au reușit să se adune într-un număr suficient de mare, încât să se facă auziți la propriu. Inițiativa a venit din partea unor tineri dornici de o schimbare în Republica Moldova. Alianţa partidelor pro-europene cu partidul comuniştilor, devalorizarea leului, creşterea preţurilor, au fost subiectele care i-au unit duminică pe protestatari.

Aceștia au venit și cu o „cutie a speranței”, lângă un portret al lui Ștefan cel Mare, în care au fost lăsate bilețele și petițiile celor care au participat, acestea urmând să fie făcute publice.

Seria protestelor continuă la Chișinău. Începând cu 24 februarie s-au anunţat proteste organizate în Piața Marii Adunări Naționale. Inițiatorii acțiunii au anunțat că vor cere în fiecare seară un procuror general european. Aceștia țin neapărat ca procurorul să fie ales de popor.

Se preconizează ca manifestațiile să aibă o durată de 15 minute, iar cei prezenți la protest vor manifesta pașnic, fără portavoce și cu mesaje sigure și clare. Cu gândul că se vor face auziți, manifestanții vor „lupta” pentru un viitor mai bun, un viitor la care se tinde de mai bine de 20 de ani.

Și până la urmă…Cine se face vinovat de toate aceste proteste? Sunt nemulțumiri la adresa celor de „sus”. Și dacă majoritatea protestelor sunt sterile și nu fac altceva decât să ridice praful, altele mai ridică și semne de întrebare, și…indemnizații, salarii…la nivel declarativ.

M.A.

Articolul pe http://trb.ro/a-fi-protestatar-e-n-trend/

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 26 februarie 2015 în Despre...toate!

 
 
%d blogeri au apreciat asta: