RSS

Deșteaptă-te, române! Să-nfăptuim și o UNIRE!

20 mai

Moldovenii sunt considerați de o bună parte dintre frații de peste Prut drept români de mâna a doua. Nu știu din ce cauză, dar mă gândesc că tot comunismul și istoria, pe alocuri falsă, a adus acest val de „nedumerire”. Chiar dacă istoria a trecut peste unii, superioritatea și oportunismul se tratează. Deci, mai este o șansă…conștiința națională, ce-i drept…târzie.

Bucurie și împlinire când vezi că Unionismul prinde rădăcini în Republica Moldova. Acuzați de nenumărate ori că nu vor Unirea, în cele din urmă s-a văzut ce și cum. Cu alte cuvinte, zilele astea la Chișinău au manifestat aproape 25 de mii de susținători ai unirii cu România. Mulțimea a cântat imnul “Deșteaptă-te române” în fața ambasadei Ruse din Chișinău, dar au cerut și retragerea trupelor rusești de pe teritoriul RM.

Sâmbătă s-au comemorat 203 ani de la alipirea Basarabiei de câtre Imperiul Țarist Rus, astfel cei prezenți în Piața Marii Adunări Naționale au demostrat că sunt o adevărată forță și au cerut unirea cu România. Manifestația a fost fără incidente, cu toate că poliția a fost alertată din start, autoritățile temându-se de furia protestatarilor, după ce , George Simion, liderul Platformei unioniste „Acțiunea 2012”, a fost expulzat din Moldova, primind o interdicție pentru 5 ani. În fața Ambasadei României din RM, manifestanții au solicitat Președintelui Klaus Iohannis să urgenteze demersurile pentru apropierea decisivă a celor două state românești.

,,Unirea este unica soluţie pentru o viaţă mai bună, fără sărăcie. Situaţia social-economică din Republica Moldova, pericolul extern care pândeşte la graniţă, dar şi deschiderea României arată că trăim un moment unic pentru unire, care nu trebuie ratat. Nimic nu mai poate împiedica realizarea acestui act”, a menţionat reprezentantul Mişcării Civice „Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu. El a mai spus că tinerii din Moldova au un principiu: „Nu promit ceea ce nu pot face. Astfel, vă promitem azi şi aici că unirea cu România se va produce în mai puţin de doi ani!”, a evidențiat Anatol Ursu.

Duminică, 17 mai, manifestanții s-au deplasat la Prut, vama Leușeni/Albița. Aceștia trebuiau să vină cu autocarele, dar, din nu știu care motive (deși se știu bine), firmele acestora au anulat călătoria pentru că au primit „ interzis”  de la poliția capitalei. Cu toate astea, lumea s-a adunat, ba mai mult, aceștia s-au prezentat într-un număr destul de mare pentru a cere și acolo anularea interdicției cetățeanului român George Simion.

Nici un politician de la Chișinău , cu excepția primarului liberal de Chișinău, Dorin Chirtoacă, nu a dat declarații în legătură cu mitingul unionist. Chirtoacă a fost dus pe brațe de către manifestanți. „Mulţi ani mi-am dorit şi am aşteptat ca asemenea manifestaţii să izbucnească din sânul societăţii, din rândul oamenilor, fără să fie organizate de cineva în mod politic! Principala forţă a acestor acţiuni este tineretul, susţinut de toţi ceilalţi oameni treji la minte din Moldova!”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

Din păcate, politicienii de acum, atât cei de la Chișinău cât și cei de la București, nu au pe agenda lor de lucru- UNIREA. În legătură cu cei de la București nu am ce comenta. Dar de cei de la Chișinău…aș avea. Aceștia nu vor nici în UE, deoarece nu ar mai putea fura, și nici în România, unde sută la sută ar fi cu toții arestați de DNA.

Unirea se va înfăptui, că vor hoții sau nu vor. Important e ca românii de peste tot să se deștepte!

M.A.

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 20 mai 2015 în Despre...toate!

 

Un răspuns la „Deșteaptă-te, române! Să-nfăptuim și o UNIRE!

  1. calinakimu

    20 mai 2015 at 0:50

    Cheia acestei uniri se afla in buzunarul lui Putin…

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: