RSS

Arhive zilnice: 27 mai 2015

Cu suflet pentru Chişinău

Că eşti om de rând sau unul mai de seamă, în viaţă trebuie să trăieşti sentimentul iubirii de ţară, de locul unde te-ai născut şi ai rostit primul cuvânt. Şi chiar dacă majoritatea şi-au pierdut capacitatea  aceasta a sufletului printre lucruri nesemnificative, unii au ştiut cum să facă din asta un adevărat exemplu.

A fi primar e lucru mare! Dar mai ales cand esti unul cu suflet pentru cei care ti-au oferit votul de încredere şi nu numai. Şi mai important, atunci când te dedici întru totul oraşului pentru care ai făcut atâtea lucruri bune. Da, se dedică în continuare. Iar dacă se întreabă cineva  ce a realizat Primarul Chirtoacă timp în care a fost (şi cu siguranţă va mai fi) primar de Chişinău, atunci ori nu este capabil să vadă schimbarea, ori nu este susţinătorul de al lui.

Cea mai mare achiziţie din istoria Chişinăului, a făcut-o Dorin Chirtoacă prin procurarea zecilor de troleibuze la standarde europene. Reconstrucţia şi amenajarea lacului din parcul „Valea Morilor”, lansarea programului „Prima Casă”, instalarea noilor locuri de joacă pentru copii, amenajarea terenurilor de sport şi fitness, aprobarea şi demararea programului de reparare integrală a străzilor, demararea celui mai amplu program de construcţie al apeductelor şi canalizării în municipiul Chişinău, sunt doar unele din multele realizări de succes ale actualului primar.

Nu e de mirare că după datele ultimului sondaj realizat de către Centrul de Investigaţii Sociologice CBS-AXA, Dorin Chirtoacă ar câştiga primul tur al alegerilor locale pentru funcţia de primar al capitalei. Ceea ce înseamnă că se bucură de cea mai mare încredere din partea locuitorilor capitalei. Astfel, pentru actualul primar ar vota 33,7% din chişinăuieni, în timp ce candidatul Partidului Socialiştilor , Zinaida Grecianîi, ar acumula 24,5 % din voturi. La mare distanţă, pe locul trei, s-ar clasa Oazu Nantoi – 5,1%, urmat de Oleg Brega – 3,5%, Serafim Urechean – 3,5%, Ilian Caşu – 3 %, Vasili Chirtoca – 2,3% şi Monica Babuc – 1%. O fi marja de eroare de 2,4%, dar, cu siguranţă, actualul va fi şi viitorul primar!

Potrivit aceluiaşi sondaj, tot liberalii ar obţine şi cele mai multe fotolii în Consiliul Municipal. 25,4% dintre respondenţi ar vota pentru candidaţii Partidului Liberal, iar 21,2% pentru PSRM. Blocul electoral „Platforma Populara Europeana din Moldova” ar obţine 7,2% din voturile pentru Consiliul Municipal Chişinău, „Partidul Nostru” – 5,6%, iar comuniştii – 3,4%. Cei care formează actuala coaliţie de guvernare ar avea un procent ruşinos. PLDM ar acumula – 2,8%, iar PD – 1,6% din voturile pentru CMC. Asta înseamnă că cele două partide „pro-europene” ar fi în pericol să nu obţină nici măcar un singur fotoliu de consilier.

Dacă ne gândim bine, aşa zisa luptă pentru capitală este una destul de aprinsă. Promisiuni deşarte (!), şi mai multe minciuni, dar, în mod cert, se va sfârşi cu un singur PRIMAR! Evident este faptul că Dorin Chirtoacă  nu are concurenţi, iar cununa din lauri îi va aparţine şi de astă dată. Cu suflet pentru oameni…

M.A.

Articolul si pe http://trb.ro/cu-suflet-pentru-chisinau/

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 27 mai 2015 în Despre...toate!

 
 
%d blogeri au apreciat asta: