RSS

Arhive zilnice: 15 iunie 2015

Alegeri locale în Moldova. Rezultate și răspunsuri

Pe fundalul demisiei Guvernului, moldovenii au avut duminică, 14 iunie, alegeri locale. Aceștia și-au ales primarii localităților și organele de guvernare locală. Astfel, pentru funcția de primar al capitalei s-au „bătut” mai mulți candidați, dar primul tur al alegerilor i-au scos la duel, în turul doi, pe socialista Zinaida Greceanîi și pe liberalul Dorin Chirtoacă. După procesarea voturilor , 37,57% i-au revenit lui Chirtoacă, iar 35,69%- Zinaidei Greceanîi.
Pe parcursul zilei de duminică, cei de la putere au votat și ei, sigur. În timpul declarațiilor de presă, aceștia s-au jucat cu sloganele utilizate de candidații lor în campania electorală. Astfel, Filat a spus că a votat „ca să avem gospodari care vom conduce bine comunitățile”. Candidat la funcția de primar de Chișinău din partea PLDM, Serafim Urechean, a folosit sloganul „Gospodarul se întoarce!”, acesta deținând funcția de primar de Chișinău în perioada 1994-2005. Însăși Urechean a votat „pentru un oraș curat și respectat la nivel național și internațional. Voi face totul pentru a elimina corupția din Primărie.”
Liderul PLDM, Marian Lupu a postat pe o rețea de socializare un mesaj cum că a votat „pentru o capitală europeană”, în timp ce Președintele Parlamentului, Andrian Candu, (exponent PDM ) a menționat că a votat „pentru un mesaj mai curat, mai aranjat, pentru viitorul copiilor.”
Președintele Nicolae Timofti a spus că a votat „pentru gospodari buni, care vor putea organiza lucrurile în fiecare localitate. Iar Chișinăul va fi mai frumos decât astăzi.”
Igor Dodon, liderul socialiștilor, și-a dat votul „împotriva corupției și a marionetelor oligarhilor din primării”, acesta specificând și faptul că până la sfârșitul acestui an, în Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, a declarat Dodon sigur pe ceea ce spune. Greceanîi a spus că a votat „pentru o capitală mai prosperă și mai simpatică”.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că și-a dat votul „pentru continuitatea lucrurilor bune din municipiul Chișinău”: „Am votat pentru ca unii să conducă în continuare orașul, iar alții să-l măture.”, cu referire la candidatul socialist, al cărei slogan electoral a fost „Eu voi face ordine în Chișinău”
Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcția de primar de Chișinău, a votat „ pentru continuarea dezvoltării europene a Chișinăului.”
Astăzi, Dorin Chirtoacă și-a exprimat încrederea că va obține și cel de-al treilea mandat de primar al Capitalei. „Partidul Liberal își anunță satisfacția în legătura cu ceea ce am reușit să facem în campania electorală. Le mulțumim și suntem recunoscători alegătorilor nostri. Le mulțumim tuturor celor care au ieșit la vot. Rezultatul din Chișinău ne vorbește că oamenii au înțeles că timp de opt ani am muncit pentru ei și am obținut rezultate pentru ei. Un rezultat cert pentru Chișinău este faptul că vom avea o majoritate democratică și vom avea o coaliție europeană în Primărie fapt care va facilita continuarea proiectelor europene…Pentru turul II se conturează o situație clară, în care avem șansă să continuăm dezvoltarea europeană a Chișinăului. Voi deveni primarul tuturor, iar capitala va fi pentru toți. Noi nu împărțim oamenii: tot ceea ce am făcut, ce facem și vom face va fi pentru toți locuitorii Chișinăului. Sperăm că în aceste două săptămâni vom avea posibilitatea să o vedem pe doamna contracandidată la dezbateri pentru a afla care sunt proiectele și planurile dumneaei. Trebuie să o felicităm pentru succesul obținut chiar dacă nu a participat la dezbaterile și apariții publice”, a mai spus Chirtoacă.
Cu încredere, din 28 iunie, Chișinăul, cu siguranță, își va continua drumul european în frunte cu liberalul Chirtoacă.
În cadrul scrutinului electoral, moldovenii au ales 898 de primari, 10564 de consilieri sătești și orășenești și 1116 consilieri raionali și municipali. Pentru organizarea și desfășurarea scrutinului s-au alocat 80 milioane de lei, de trei ori mai mult decât la scrutinele locale precedente.

M.A.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 iunie 2015 în Despre...toate!

 
 
%d blogeri au apreciat asta: